„Mănăstirea Sfântul Ioan a fost cea mai bogată mânăstire din acest oraș și prin sprijinul deosebit ce i-a dat domnii Ghiculești, în calitate de ctitori ai ei, ajunsese o putere impunătoare în Focșani. Bazată pe această protecție a cotropit sute de locuri de case și prăvălii în oraș, precum și moșia tîrgului intrând adesea în conflict cu autoritățile locale, pînă în 1863. Orășenii cu toate luptele și jalbele lor către domnii țării abia în anul 1850 au putut scăpa de tirania si asupririle egumenilor greci, grație bunilor domni Gheorghe Bibescu și Știrbei Vodă, grație și energiei și stăruinței neînfrânate, ce au pus pe orășeni pentru apărarea drepturilor lor confiscate, de niște venetici care seîmbuibau din averea românilor luate cu hapca.” (D.F. Caian)

Clădită la bază drept o așezare monahală, biserica „Sf. Ioan Botezătorul” făcea parte dintr-un complex mânăstiresc. Biserica în sine a fost clădită în anul 1661, de către domnitorul Grigore Ghica (zis Albanezul).

În ceea ce privește arhitectura, biserica are o formă cruciformă, fiind clădită din cărămidă și var hidraulic pe o fundație de piatră, în stil bizantin. În interior are o lungime de 22,40 m, lățimea de 6,50 m, înălțimea de 9,50 m, iar grosimea zidurilor sunt de 1,50 m, fiind pavată cu lespezi de piatră. Pridvorul atașat are o datare incertă și este de circa 4 metri în lungime.

Constituind un veritabil „stâlp al credinței ortodoxe” atât în partea muntenească, cât și în cea moldavă. Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” a constituit un veritabil centru cultural și religios, care a încurajat extinderea așezămintelor monahale din „Micul Athos- de sub Măgura Odobeștiului, a vieții bisericești din Focșani până în Ocolul Vrancei. ” (pg. 27 – Focșanii - O istorie în date și mărturii, Cezar Cherciu)

Un important centru de pregătire dogmatică, așezământul cu pricina a oferit lumii vrâncene o sumedenie de călugări, diaconi și preoți, cu misiunea extinderii și consolidării spiritului creștin local. Printre arsenalul său cultural, mănăstirea dispunea în anul 1849 de 22 de cărți în limba greacă și 24 de cărți în chirilica românească.

Clădită în stil bizantin, lăcașul de cult a fost închinat mânăstrii Sf. Anastasia din Tesalonic, până la secularizarea din 1863.

La bază, mănăstirea dispunea de un aspect fortificat, asemenea fortărețelor de graniță, înconjurată de ziduri de peste 6 metri înălțime, având în interior clădiri cu două etaje (36 de spații locative și 10 beciuri). De asemenea, mănăstirea mai avea în componența fortificațiilor sale și turnuri cu deschizătură în zid, benefice pentru poziționarea armelor de foc, făcând din acest așezământ monastic un veritabil bastion de apărare a împrejurimilor.

Unul dintre cele mai înstărite lăcașe din zona Focșani, mănăstirea avea în posesie mai multe așezăminte rurale, moșii, vii în podgoria Odobești, păduri, dughene și case în târgul Focșani; în urma nenumăratelor danii oferite și cotropiri (luarea în posesie a unor terenuri de stat fără un document de ateastare a proprietății).

Biserica a avut de suferit nenumărate daune cauzate atât de evenimente naturale, cât și de pe urma acțiunilor umane, printre care putem aminti: seisme, incendiul devastator din 1854 și de asemenea expedițiile de jaf întreprinse de turci în vremea lui Mavrocordat, cât și cele săvărșite de eteriști în anul 1821.

După arderea Focșaniului în 1854 mânăstirea își pierde falnica înfățișare, iar în 1871 zidurile ruinate sunt vândute prin licitație evreului Alpern, la un preț convenabil. În urma tranzacției, din vecheiul complex mănăstiresc, alături de biserică, mai supraviețuiesc turnul și clopotnița (care rămâne izolată în fața bisericii).

Situată în vecinătatea pichetului 47 de graniță, lăcașul de cult a cunoscut mai multe evenimente de căpătăi din perioada 1859, printre care avem ținerea primului Te-Deum închinat unității naționale în piața din fața bisericii, hora săvărșită de către domnitor, cât și defilările militare începând cu 1877.

În pofida vremurilor grele pe care le-a străbătut, care au cuprins incendii, cutremure, invazii, ideologiile modernității etc., biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” a reușit să supraviețuiască și să dăinuie în viața spirituală și culturală a târgului vrâncean, rămânând o dovadă implacabilă a dinamismului economic și religios de care a beneficiat Focșaniul de-a lungul timpului.